Vanatoare
Domeniul de vanatoare RHC se intinde pe o suprafata de 24000 hectare si are ca limita estica raul Olt iar limita Nordica golul alpin din Muntii capatanii, cuprinde in intinderea lui forme de relief variate incepand cu lunca Oltului unde intalnim rate, gaste , lisite gainusa de balta, continuand cu zona colinara unde se  impletesc arbustii tineri cu tufele de maces si paducel , zona neexploatata agricol in care natura incepe sa isi reintre in drepturi , areal preferata de fazan, iepure, potarniche si sitar de padure, urmand zona
padurilor de foioase unde gasim din abundenta arbori seculari de fag si stejar , foarte productivi alternad cu zone cultivate, pasuni cu lucerna precum si livezi de pomi fructiferi ,areal preferat mistret , vulpe , caprior si continuand cu zonele intinse ale padurilor de munte unde gasim de asemenea mistret, cerb , capra neagra, urs, lup , cocos de munte si multe alte specii .

Sezon Vanatoare Romania

Amintim mai jos cateva specii din fauna intalnita aici :

Capriorul

Capriorii (Capreolus capreolus L.) – sunt mamifere ierbivore de culoare rosie bruna sau rosie – caramizie, iar in timpul iernii cenusie – cu oglinda alba foarte distincta. Dimorfismul sexual este evident datorita coarnelor care la tap sunt, ca si la celelate cervide, o exteriorizare a caracterului sexual secundar.
Longevitatea este apreciata la 12-15 ani.Incepind cu virsta de 8 ani intra in regres din cauza imbatrinirii. Virsta se apreciaza usor la exemplarele impuscate dupa dentitie, iar la cele in viata, functie de aspectul general si al trofeului. Tapul (de 20-30 kg) este usor mai mare decit femela (18-25 kg).Primele coarne, sub forma de butoni sau sulita scurta si fara rozeta, cresc pe cilindrii frontali pina in lunile decembrie – ianuarie din primul an de viata. Dupa caderea acestora, in ianuarie – februarie, creste cel de-al doilea rind de coarne, care se termina in luna mai, cind Aceste coarne au forma de sulite sau de furci, cu rozete abia schitate. Ele cad la inceputul toamnei.
Cind se sperie sau cind simte pericolul atit tapul cit si capra, brahnesc si latra. In timpul imperechierii sunetele scoase de capra si tap sunt piuite diferite, dupa cum se cheama intre ei, ori se alearga.
Capriorul prefera padurile si cringurile, de la munte pina la cimpie, precum si vastul spatiu agricol din zona de cimpie.
Este des intilnit, deasemenea in grindurile si in incintele cultivate agricol din Delta Dunarii.
Braconierul, lupul, cainele hoinar, vulpea, sacalul, pisica salbatica dar si jderul si mistretul pentru iezii mici, sunt potentiali dusmani ai speciei.
In timpul iernii capriorii se string in cirduri (ciopoare) de pina la 30 indivizi si chiar mai multi, de ambele sexe. In afara acestei perioade, exceptind perioada de imperechere, tapii traiesc izolati sau in preajma unei capre. Alergatul la caprior are loc in iulie – august, de regula ziua. Femelele ramase nefecundate in iulie-august, au o a doua perioada de imprerechere in noiembrie – decembrie. Caprioara fata cel mai ades 2 iezi, dar si 3 sau unul.
Sezonul de vinatoare este cuprins intre 15.05-15.09.
Vinatoarea se face a pinda, la rasarit sau la amurg, pentru posesorii de autorizatii individuale de vinatoare, fie la dibuit.Este permisa folosirea chematorilor mecanice cu ajutorul carora se poate ademeni tapul prin imitarea glasului unei femele in calduri sau al femelei alergate. Se recomanda utilizarea armelor cu glont (carabine) cu calibru minim.222 Winchester dar este admisa si folosirea armelor lise cu proiectil unic brenneke sau slug.
Trofeul in constituie coarnele cu craniu sau cu parte din acesta

 

Mistret

Mistretul (Sus Scrofa L.) – este un animal omnivor. Prezinta un aspect general masiv, usor aplatizat lateral, mai mult inalt decit gros, care lasa impresia de putere si de mobilitate, fiind perfect conformat pentru rimat si pentru strapungerea desisurilor. Dimorfismul sexual este putin evident, dupa forma si dupa colti. Culoarea generala este bruna-cenusie, bruna-roscata, bruna inchisa, uneori aproape neagra. Sunt rar intilnite si exemplarele foarte deschise la culoare, precum si cazuri de albinism.
Greutatea vierilor poate atinge si chiar depasi, in unele situatii de exceptie, 300 de kg, pe cind a femelelor chiar dezvoltate nu depaseste 200 kg. Virsta medie in libertate este de 15-16 ani.Sunetele scoase de mistret seamana pina la identitate, cu cele emise de porcul domestic. Scroafele emit un grohait scurt si adinc in cazul in care intentia este de a avertiza semenii ori de a speria dusmanii. Daca intentia este de apreveni ciurda asupra unui pericol scroafa pufaie puternic. Cind sunt atacati mistretii scot un „zgomot de os” care reprezinta de fapt un clantanit din masele, iar cind sunt in inferioritate guita ca si porcul domestic. Doar vierii maturi nu se vaita niciodata
Mistretul are, atit mirosul, cit si auzul foarte fine. vazul, in schimb, este mai slab, sesizind bine doar obiectele in miscare. Are insa o memorie aparte a locului, astfel incit descopera foarte usor orice detaliu nou aparut in peisaj

Prefera padurile intinse de foioase si de amestec, dar se localizeaza frecvent si in stufarisuri si in plauri, terenuri agricole, etc acoperind practic intreg arealul dintre munte si mare. Este atasat de locul de trai numai in masura in care acesta ii ofera conditiile necesare vietuirii (hrana,liniste, adapost). In situatiile in care aceste conditii dispar, face deplasari de pina la 30-40 km si chiar mai mult, fata de locul de bastina.
Lupii sunt principalii dusmani ai mistrtului. Dusmani de temut sunt si ursul si cainii de stina. Rasii, sacalii, cainii hoinari si chiar vulpea pot deveni si ei, in anumite conditii si mai ales pentru pui.
Mistretul este sociabil. Scroafa cea mai batrina, impreuna cu urmasele acesteia care sunt mame, cu scroafele sterpe, cu godacii si cu purceii descendenti formeaza o grupare familiala, denumite ciurda sau cird. In cadrul ciurdelor nu sunt acceptati vierii mai mari de 1 an. Dupa aceasta virsta vierii se retrag in grupri de 4-5 indivizi. Vierii cei mai batrini si cei puternici traiesc solitari. Perioada de reproductie este lunga tinind din septembrie pina in ianuarie. Virful acesteia se situeaza insa in lunile noiembrie – decembrie. De retinut este ca o scroafa poate naste 10-12 purcei, dar nu poate creste mai mult de 10 din acestia – numarul acestora fiind limitat de numarul mameloanelor si de obiceiul purceilor de a avea fiecare mamelonul sau. Mistretul ranit ataca omul. In alte conditii mistretii se feresc de om.
Sezonul de vinatoare admis prin lege tine de la 01.08. – 15.02. Acolo unde mistretii aduc prejudicii se pot impusca si in afara sezonului legal, cu aprobare speciala.
Vinatoarea se poate face fie la pinda, fie la dibuit, fie la goana in general cu sau fara cainii hartuitori. Se mai foloseste si metoda de urmarire a mistretului pe urma, dar aceasta este conditionata de existenta zapezii.
Se foloseste arma cu teava lisa cu proiectil unic brenekeer sau slug sau carabina de calibru minim 6,5 mm.
Trofeul conventional il constituie coltii mistretului. Neconventional sunt considerate trofee si coltii de scroafa precum si parul din coama ambelor sexe, blanurile si busturile.

 

Cocosul de munte

Cocosul de munte (Tetrao urogallus L.) are culoarea generala inchisa si pare negru privit de la distanta. De jur imprejurul ochilor are pielea de culoare rosu aprins. Ciocul care devine din ce in ce mai puternic odata cu virsta, este, in acelasi timp tot mai incovoiat si asemanator cu al pasarilor de prada. Coada desfacuta are forma de evantai si este compusa din 16-18 pene mari, dublate pe dedesubt. Femela este de culoare ruginie, impestritata cu pete negre. Fata de cocos care are in jur de 3,5 – 5 kg aceasta are dimensiuni mai mici, cintarind in jur de 1,8-2,5 kg.
Sunetele emise de cocosul de munte pot fi auzite in perioada imperecherii. Cintecul este structurat pe 3 „strofe”: tocat, tocilat si ciripit. Simturile cele mai dezvoltate sunt vazul si auzul. Categoria de virsta a cocosului de munte viu se apreciaza doar dupa modul de deschidere a eventaiului cozii, dupa lungimea cozii proportional cu corpul si dupa modul in care „cinta”.
Cocosul de munte prefera padurile de rasinoase pure si limita de jos a golului alpin, dar este intilnit si la limita superioara a padurilor de amestec din tot lantul muntos. Fauna neverterbrata din aceste paduri, mai ales in zonele cu turbarii, completeaza hrana vegetala a cocosului de munte, oferind, in zonele neumblate de om, toate conditiile de existenta necesare speciei.
Are numerosi dusmani naturali, din rindul mamiferelor si al pasarilor rapitoare, de la jder pina la ris si lup, iar de la acvilele mici pina la cele de stinca. Nici buha nu este inofensiva pentru pui. Cel mai mult insa este efectat de prezenta omului (defrisari, pasunat, etc)
Vinatoarea la cocos de munte se face individual – la dibuit – pe cintec, ori la pinda in locurile de rotit. Tehnica apropierii doar pe tocilat, cind cocosul nu vede si nu aude, este o tehnica deosebita, care se face pe semiintuneric. Se poate trage cu alice de 4-5 mm dar si cu glont tras dintr-o carabina de calibru mic (22H pina la 5,6 x 52).
Perioada de vinatoare este cuprinsa intre 01 aprilie – 15 mai Trofeele de cocos de munte sunt deosebit de valoroase – si se compun fie din pasarea intreaga naturalizata, sau bustul acesteia, fie din „pana pictorului”. Vinatoarea trebuie facuta cu mare prudenta, deoarece efectivele de cocosi de munte par sa fi intrat in usor regres, in ultima perioada de timp, si asta in mod special datorita valorii ridicate (in bani) a trofeelor, fapt ce a generat o exploatare nejudicioasa a speciei, mai ales pe fondurile Romsilva.

 

 

 

 

 

Cerbul Carpatin

Cerbul (Cervus Elaphus L.) – este un mamifer ierbivor de culoare bruna – roscata cu un accentuat dimorfism sexual. Cerbii sunt mai mari decit ciutele si prezinta spre deosebire de acestea coarne caduce. Ca ordin de marime masculii au greutati cuprinse intre 180-300 kg, iar ciutele ajung doar la 80-150 kg.Masculii pierd coarnele la inceputul fiecarei luni martie, fenomen care se intinde, functie de virsta si vigurozitatea fiecaruia dintre cerbi, chiar pina in luna mai.La vitei, atunci cind implinesc virsta de 1 an, in luna mai, incepe cresterea primului rind de coarne crestere care se termina in septembrie. Aceste coarne sunt de regula sulite lungi de 20-30 cm, fara rozete.
Longevitatea cerbului este apreciata in libertate la cca 18-20 ani, insa in natura rar ajung la aceasta virsta. Intre 12-14 ani cerbii ajung la apogeu, dupa care intra, treptat in decreptitudine. Virsta exemplarelor vii se apreciaza in functie de aspectul exterior si trofeu, iar cea a animalelor impuscate dupa uzura danturii.
In perioada imperechierii masculul mugeste, boncaneste sau boncaluieste. Speriat are un brahnit nazal, ca de altfel si femela.
Cerbii au mirosul dezvoltat, auzul bun si vazul suficient de bun.
Cerbul este perfect adapostit in zonele cu paduri intinse, care cuprind portiuni de poieni sau luminisuri cu izvoare, care ofera liniste, adapost si surse de hrana. Este intilnit si la cimpie destul de des, acoperind cel putin teoretic intreg arealul dintre golul alpin si malul marii.
Hrana este deficitara pentru cerb in perioada iernii – ca de altfel pentru toate cervidele. Iarna se compune din lujeri, muguri si uneori scoarta de copac, frunze verzi ramase sub zapada, diferite frunze si ierburi uscate, precum si plante verzi din terenurile cultivate agricol. Ghinda si jirul constituie, in arii cu astfel de stratificatii , hrana de baza. Accepta si reactioneaza bine la hrana adminstrata complementar de om: fin, frunzare, suculente si concentrate.
Lupul este dusmanul natural cel mai de temut al cerbului Pagube mai reduse fac si risul si ursul. Mai nou cainii hoinari salbaticiti tind sa inlocuiasca lupul, mai ales in pradarea viteilor.
Cerbul este sociabil din toamna pina in primavara, perioada in care masculii se grupeaza pe cirduri conduse de un cerb tinar, iar femelele in cirduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai in virsta. Doar cerbii foarte batrini sau foarte puternici traiesc solitari. Imperecherea incepe in luna septembrie, mai intii in zonele de ses, apoi si la munte, terminindu-se cu a doua jumatate a lunii octombrie. Intre tauri se duc lupte aprige, pentru suprematia cirdurilor de ciute. Este de retinut ca in aceasta perioada, cerbii elimina un miros specific, usor de perceput chiar si de om. Ciutele fata, de regula, cite 1-2 vitei, foarte rar 3, care isi pot urma mama la 1-2 ore dupa nastere.
Sezonul de vinatoare este cuprins intre 01.09 – 15.12 pentru masculi si se termina mai tirziu la 15 februarie pentru ciute.
Trofeul in constituie coarnele cu craniu sau cu parte din acesta. 
Trofeee neconventionale sunt „perlele” (canini redusi), parul din coama, crucea Hubertus. Vinatoarea se face cu carabina cu glont de la calibru 7 mm in sus.Perioada optima de vinatoare este perioada boncanitului. Se impune a se retine ca cca 70 % din cotele de recolta la tauri si 100% in cazul femelelor trebuie extrase selectiv.Metodele de vinatoare sunt la pinda si dibuitul, cu sau fara chematoare (boncanitoare). Impuscarea la goana este interzisa de lege. Selectia masculilor se face dupa aspectul extern general al coarnelor, dupa criteriile stabilite in cazul tuturor cervidelor. O alta perioada favorabila selectiei este dupa cirduire (15 noiembrie-15 decembrie), cind prin comparatie se poate alege mai corect exemplarul inapt pentru reproductie.

 

Ursul brun

Ursul (Ursus arctos L.) – este un animal de talie mare, la care masculii capitali depasesc 300 kg, in cazuri de exceptie putind cintari chiar peste 400 kg. Culoarea ursului difera foarte mult – mergind de la brun-deschis pina la negru sau chiar negru brumat. Si in privinta formei corpului sunt mari diferentieri intre ursi, aparind chiar teoria gresita, conform careia sunt mai multe (cel putin doua) subspecii de ursi pe teritoriul Romaniei. In realitate este vorba de o singura specie de urs dar cu mare diversitate de forme morfologice.
Longevitatea ursilor este apreciata la 20-30 ani. Exemplarele vii se apreciaza dupa forma, iar exemplarele impuscate dupa dentitie, care se ingalbeneste si la care tocirea incepe dupa virsta de 6-7 ani. Dimorfismul sexual este slab accentuat.
Cind este surprins ursul scoate un pufait caracteristic – „scuipa”. Mormaie puternic sau racneste atunci cind este deranjat de om sau lovit de glont. Are auzul si mirosul foarte fine, insa vazul este mediocru.
Prefera padurile intinse si linistite de munte, dar si pe cele din zona de deal. Teritoriul sau, este de regula, foarte larg, si include stincarii, desuri, vai si apa. In cautarea hranei, parcurge distante foarte mari, parcurgind uneori si distante de pina la 100 km. Revine periodic in locul sau de trai, pentru a hiberna.
Hibernarea – se petrece pe timpul iernii – si consta intr-o somnolenta profunda, in care isi incetineste ritmul biologic, dar la cel mai mic zgomot se trezeste si revine instantaneu in deplinatatea facultatilor vitale. In aceasta perioada se hraneste din rezervele de grasime acumulate peste vara. Fiind un animal omnivor consuma – iarba, seminte, cereale, fructe si altele asemenea, precum si larve, cadavre de animale si chiar animale salbatice si domestice atunci cind reuseste sa le vineze. De remarcat ca sunt si „ursi carnivori” care se hranesc preponderent cu carne de origine animala in special cu animale domestice. Desi se apreciaza ca ursul este cel mai puternic pradator care traieste la noi in tara, dusmanul ursilor este lupul si uneori cainii ciobanesti, mai ales in cazul puilor.
Ursul mascul traieste izolat. Ursoaica impreuna cu puii de pina in 2 ani formeaza o familie. Gestatia dureaza 7-8 luni, dupa care ursoaica fata 1-3 pui mici, orbi, de 400-500 grame. Sunt scosi din birlog dupa 2-3 luni si alaptati pina toamna. Ursoaica fata de regula din 2 in 2 ani, puii devenind independenti dupa aceasta virsta.
Ursul in general, se fereste din calea omului. daca este ranit, hartuit de ciini, impiedicat sa fuga sau speriat de prezenta omului in imediata sa apropiere, poate ataca, avind o iuteala de nabanuit pentru un animal cu asa o constitutie. Lovitura si muscaturile sale sunt deosebit de periculoase si rar s-au vazut cazuri cind omul a supravietuit unui atac de-al ursului.
Vinatoarea la urs – ursul este protejat prin conventii internationale, pentru faptul ca este in pericol de disparitie in Europa. In Romania ursul se vineaza, bineinteles limitat si motivat de situatia de exceptie a efectivelor mari ale speciei. Ursul se poate impusca asadar, in perioadele stabilite de ministerul de resort, intre 15 martie- 15 mai si 1 septembrie- 31 decembrie. Metodele de vinatoare sunt goana, dibuitul si pinda. Este interzisa vinarea ursilor din observatoare inchise, si este de dorit sa nu se foloseasca nadirea.
Trofeul il constituie blana si craniul. Neconventional osul penian.

Fazan

Fazanul (Phasianus colchinus L.) intilnit in Europa, este cu certitudine un metis rezultat din incrucisarea mai multor subspecii de fazani salbatici originari din Asia. Dimorfismul sexual, este, ca la oricare dintre subspeciile de origine, foarte evident. Cocosul are, in primul rind, o greutate mai mare (peste 1 kg) si este mai viu colorat decit fazanita. Are capul si gitul verzi cu reflexe metalice, corpul brun-roscat punctat cu pete mari negre si dungi galbui pe conturul penelor de pe spate, coada lunga si maronie brazdata transversal de dungi brune inchis si piele nuda rosie-aprins in jurul ochilor. Spre deosebire de cocos gaina este mult mai modest colorata, avind chiar un aspect anost.
Fazanul prefera trupurile mici de padure cu mult desis, cringurile, stufarisurile, mai ales daca in apropiere exista si o sursa de apa.In si mai mare masura prefera stufarisurile intinse, mlastinile, mai ales cele care nu ingheata la izvoare, si cimpurile agricole ramese pirloaga. In aceste biotopuri fazanul se localizeaza, ce precadere, pentru conditiile bune de adapost si hrana.
In terenurile care tin fazan, se va auzi dimineata si seara glasul cocosului – un tipat strident, repetat, mai lung sau mai scurt, dupa caz, dar in orice caz inconfundabil. Urma tetradactila plus excrementele si mai ales tipetele de seara si dimineta ii tradeaza prezenta.
Hrana fazanului este foarte diversificata – de la insecte, larve, oua de furnici, paienjeni, sopirle, etc pina la boabe de orice fel, fructe, seminte suculente, etc. Fazanul are o multime de dusmani naturali – incepind cu rapitoarele mici (jder, pisica salbatica, etc) si pina la vulpe, sacal, cainii hoinari, etc. Un mare pericol o constituie pentru biotopul fazanului mecanizarea si chimizarea agriculturii. Prin utilizarea furadanului s-au creat mari pagube in efectivele de fazan din jurul terenurilor agricole. In ultimii ani chiar si in Delta Dunarii – unde s-au concesionat mari suprafete de tern pentru agricultura – efectivele de fazan sunt in regres.
Trofeul il constituie pasarea intreaga sau bust naturalizat, ori numai penele din coada purtate ca pampon la palarie. Nu este admisa vinatoarea la pinda sau la craca. Perioada de vinatoare este cuprinsa intre 01.10-28.02 si se foloseste arma lisa cu alica de 3,0-3,5 mm. Vinarea si recuperarea fazanului fara caine de vinatoare este deosebit de dificila – deoarece acesta cind simte pericolul se deplaseaza pe picioare foarte rapid – fara sa isi ia zborul, facind sarcina vinatorului aproape imposibila. Totodata dupa foc, recuperarea lui va fi deosebit de dificila! Nu se recomanda vinarea fazanului fara caini de vinatoare, deoarece se produc mari pagube in fond, mare parte din piesele impuscate taminind nerecuperate.

 

Iepure de camp

Mamifer ierbivor, de talie medie, in jur de 3-5 kg, cu trup alungit lateral, comformat perfect pentru alergare, cu urechi lungi in forma de cornet, cu codita scurta si ridicata, cu ochi mari si bulbucati, avin picioarele posterioare lungi cu 5 degete si cele din fata scurte cu 4 degete. Coloritul este in general suriu (gri – cafeniu) cu alburiu pe abdomen si alb inferior cozii. Dimorfismul sexual este inexistent. Traieste maximum 12 ani.
Sunt predominante exemplarele in primii 3 ani de viata, datorita multiplilor dusmani naturali pe care ii au.
Iepurele ranit sau prins scoate un vaiet asemenator plinsetului de copil mic.Are auzul foarte bun, mirosul mediocru, iar vazul slab, distingind bine doar obiectele in miscare si cele care contrasteaza puternic cu mediul. Arealul de crestere este mare, practic toare zonele dintre golul alpin si malul marii. Manifesta preferinta pentru terenurile agricole din zonele de cimpie, coline si dealuri joase, in care se gasesc raspindite trupuri mici de padure.
Perioada de vinatoare este de la 01.11 – 31.01 , iar metodele de vinatoare sunt la sarite, cu ciine de vinatoare sau la goana in cadrul vinatorilor colective organizate. Cei mai temuti dusmani naturali sunt – lupul, vulpea, risul, sacalul, pisica salbatica, jderul, etc si mai nou cei mai de temut au devenit cainii hoinari.
Vinatoarea la pinda, precum si vinatoarea de la apusul soarelui si pina la rasaritul acestuia sunt interzise. Iepurele este prin excelenta, singuratic, lipsindu-i total simtul familiei. Iepuroaicele isi pazesc puii, fara a-i apara, doar atit timp cit dureaza alaptarea (2 saptamini) Se folosesc la vinatoare arme lise si cartuse cu alica de 3-4 mm.
Iepurele de camp este un animal cu activitate preponderent nocturna, fiind tinta multor acte de braconaj, vinatoarea la far fiind des practicata. Este atasat de locul in care s-a nascut, neindepartindu-se de acesta la mai mult de 3-4 km. Epoca de imperechere incepe in luna ianuarie sau februarie, in functie de blindetea iernii, si tine pina in octombrie. In acest interval iepuroaicele se imperecheaza si fata de 4-5 ori, cite 3-4 pui. Gestatia dureaza 6 saptamini. Puii se nasc cu blana si cu ochii deschisi, fiind capabili sa fuga inca din primele zile de viata. Se sustine ca puii din prima generatie reusesc sa devina maturi si sa produca o serie de pui inca din toamna primului an de viata.

 

 

Viezure

Viezurele (Meles Meles L.) – animal plantigrad, viezurele este interesant, atit prin infatisarea lui, cit si prin modul retras de viata. Este scund, indesat, mai gros in partea din spate decit in partea anterioara, care incepe cu un bot ascutit. Picioarele sunt scurte, indesate, adaptate pentru sapatul vizuinilor. Blana este compusa din peri aspri, teposi, de culoare galbuie la baza, negri la mijloc si albiciosi la virf. Specifica este culoarea alba a capului, cu doua dungi negre care pornesc de la nas, cuprind ochii si urechile si se largesc, estompindu-se pe fondul culorii gitului.
Dimorfismul sexual nu este evident. Nici puii nu se deosebesc prea mult de adulti, decit prin marime. Viezurele traieste 15 ani. Mormaie si pufaie cind este atacat, plinge (tipa) cind este prins – similar iepurelui.
Urmele se aseamana cu ale ursului – dar miniaturizate. Prefera padurile situate in apropierea cimpurilor agricole, din zone de deal, de coline sau de cimpie. Este prezent si in Delta Dunari, locuind ziua aproape tot timpul in vizuina.
Este un animal omnivor – maninca larve si radacini, ierburi si grine, fructe, oua, legume, soareci, reptile, pui de iepuri, pui de pasari, etc. Consuma intimplator si cadavre.
Traieste izolat, cautind femela doar in perioada de imperechere si imediat dupa ce aceasta se produce o paraseste. Doar mama poate fi vazuta, de primavar pina toamna, cu pui dupa ea. Perioada de imperechere este iulie – august.
Viezurele petrece iarna hibernind la fel ca si ursul. Dormiteaza de regula de pe la sfirsitul lui noiembrie si pina pe la inceputul lunii martie. Nu-si stringe niciodata provizii in vizuina.
Vinarea viezurelui se face cu sanse destul de mari – prin pinda la vizuina – la lasarea serii. Viezurele are activitate exclusiv nocturna. Se mai poate vina si cu cainii la vizuina, dar metoda impune saparea vizuinii dupa intrarea cainilor. Vizuina de viezure este mult mai curata decit cea facuta de vulpi, fiind relativ usor de deosebit. Se impusca folosind alica de 3,5-4 mm sau arma cu glont de calibru mic, in perioada 15 august-15 aprilie
Trofeul conventional il constituie craniul, la care Romania detine recordul mondial, iar trofeul neconventional, parul lung si aspectuos din coama, strins in pampon sau blana intreaga.

 

Lup

Lupul (Canis Lupus L.) – este asemanator unui caine lup, de culoare cenusie (sura). are talia relativ mare, cintarind 40-50 kg. Recordul national la craniu de lup provine de la un lup de 63 kg. Caracteristice sunt urechile mai mici decit la caine, ascutite si indreptate in sus, coada relativ scurta si groasa, picioarele puternice cu par mai marunt si ochii mai departati decit la caine si putin oblici. Gitul puternic, cu guler iarna, picioarele anterioare ce par mai inalte si pieptul puternic dau lupului impresia de robustete si forta. Dimorfismul sexual nu este evident.
Lupul traieste 15-16 ani. Virsta se poate aprecia cu aproximatie dupa tocirea dintilor. Lupul matur urla pe diverse tonalitati, urletul fiind inconfundabil si dind fiori. Urma lupului este similara cu cea a unui caine de talie mare, dar usor mai alungita. In plus degetele sunt imprimate mai strins, cu ghearele vizibile, cele din mijloc fiind mai apropiate decit la caine. Chiar si atunci cind sunt in haita, lupii calca unul pe urma celui din fata, in asa fel incit si pe zapada este dificil de estimat numarul membrilor unei haite.
Cel mai dezvoltat dintre simturi este vazul, insa lupul are si mirosul si auzul excelente.
Lupul prefera padurile intinse de munte. Coboara deseori si in regiunile de deal, instalindu-se in regenerari forestiere intinse si dese, sau in ripe adinci cu maracinisuri greu de patrund. Se localizeaza si in Delta Dunarii. Lupul nu este stationar schimbind zilnic locul de sedere. Poate merge si pina la 30-40 km in cautarea hranei.
Lupul este considerat cel mai daunator pradator din Romania – consumind practic orice tip de vietate – de la iepure – la pui de ursi, dar si caini si soareci. Acolo unde sunt haite de lupi – sacalul nu rezista iar vulpea este o raritate. Nu are dusmani naturali in afara de boli si om.Spre deosebire de celelate carnivore, lupul este sociabil. traieste in haite formate din perechea conducatoare (masculul si femela alfa) si din puii din anul respectiv. Iarna la haita se adauga si exemplarele din anii precedenti, inrudite, asa incit haitele pot numara in iernile grele un numar de 20-30 exemplare.
Imperecherea are loc in luna februarie. Perioada de gestatie este de 9 saptamini dupa care lupoaica fata un numar de 3-8 pui orbi, orbi in primele zile. Cind puii mici sunt in pericol lupoaica ii muta cu gura in alte locuri, care sa le ofere mai multa siguranta.
Lupul are activitate exclusiv nocturna Se dovedeste extrem de precaut fata de om, pe care nu-l ataca decit in situatia cind nu are alte alternative. Lasitatea lupului fata de om nu este o regula pe care sa se mizeze.
Ca si in cazul ursului, lupul este protejat prin conventii internationale, deoarece in Europa efectivele lui sint in real pericol de disparitie.
In Romania, fiind inca foarte bine reprezentat si prejudiciind celelalte specii de vinat – lupul se vineaza – dar numai in conditiile stabilite de MAAP. Se foloseste arma cu glont de calibru mic (6-7 mm) sau arme cu cartuse lise cu alica de 5 mm. Trofeele conventionale sunt craniul si blana iar neconventional este osul penian.

Vulpe

Vulpea (Vulpes Vulpes L.) – este un mamifer de talie medie (5-10 kg), de culoare roscata sau rosie, cu coada lunga, imbracata in par mai bogat si cu urechile ascutite indreptate in sus. Dimorfismul sexual nu este evident. Traieste 12-14 ani. Aprecierea virstei se face cu aproximatie dupa tocirea dentitiei.
Vulpea are auzul exceptional, mirosul foarte bun si vazul bun. La vinatorile cu gonaci, se spune ca primele animale care vor apare in zona standurilor sunt vulpile, fapt datorat auzului lor exceptional care le face sa porneasca primele.
Urma tipar a vulpii poate fi asemuita cu cea a unui caine mic. Vulpea este intilnita din golul alpin pina la malul marii, in paduri, in tufisuri, in stufarisuri sau n cimp deschis. Este un animal de vizuina, pe care o sapa singura, cu mai multe iesiri, amplasata de regula pe versanti insoriti diguri, in ridicaturi de pamin, etc Deosebirea intre vizuinile de vulpe – care sunt inguste si pornesc orizontal – fata de cele sapate de viezure – care sunt mai largi si pornesc in jos – este evidenta. In plus vizuinile de bursuc sunt mai curate.
Vulpea se vineaza tot timpul anului, pe baza de autorizatie individuala de combatere. Se vineaza la pinda, la dibuit, la goana, la vizuina cu caini hartuitori. Se impusca folosind arma lisa si munitie de 3,5 – 4,0 mm.

 

 

 

Sacal

Sacalul (Canis aureus L.) – face parte din aceeasi familie cu lupul si cainele. Seamana foarte mult cu lupul ca aspect si culoare, dar este mult mai mic decit acesta si are coada scurta, terminata ca si cum ar fi retezata. Nuantele culorii de blana sunt roscate si putin mai deschise decit la lup. Dimorfismul sexual nu este evident.
Longevitatea este in jur de 12 ani, iar virsta se determina in general dupa tocirea dentitiei. Specific este urletul prelung, amestecat cu schelalaituri si vaiete, pe care il fac sacalii seara si noaptea, pentru stringerea haitei.
Urmele sacalului se aseamana cu ale vulpii dar sunt mai mari decit ale acesteia. Are vazul, mirosul si auzul excelente, este foarte atent, iute si greu de prins sau de surprins.
Originar din India si Sri – Lanka, si-a intins arealul de crestere si hranire si peste Bosfor – la noi in tara ajungind prin Bulgaria. Se gasesc in numar din ce in ce mai semnificativ in zona de sud si sud-est a Romaniei si mai ales in Delta Dunarii. Prefera trupurile de padure mici si linistite, in care nu intra in competitie cu lupul, si in care gaseste vinat mic din abundenta.
Sacalul ataca aproape orice – de la soarece la caprior. Se hraneste chiar si cu pui de mistreti sau vitei de cerbi ramasi fara apararea parintilor. Ataca in haita, fiind foarte curajos si insistent. Se aseamana la alimentatie cu vulpea si cu lupul.
Are structura haitei organizata ca la lup – haita fiind condusa de o pereche conducatoare. Lupul este si singurul dusman natural pe care sacalul il are in Romania. Produce pagube foarte mari in rindul vinatului mic.
Vinatoarea la sacal se poate practica in perioada 15 septembrie – 31 martie, la pinda, goana sau chiar la dibuit cu arma cu glont de calibru mic sau cu arma lisa cu alica de 4-5 mm. Trofeele neconventionale sunt blana si osul penian. Mai nou se considera si craniile drept trofee neconventionale.

 

 

 

Sitar de padure

Sitarul (Scolopax rusticola L.) – este o pasare relativ mica (250-300 grame) cu ciocul lung, de culoare ruginie, patata. Ochii sunt asezati in crestetul capului, fapt ce ii asigura o acuitate vizuala de invidiat (aproape 360 grade). Ciocul este de doua ori mai lung decit capul (cca 8 cm). Dimorfismul sexual este putin evident.
Sitarul are vazul si auzul extrem de fine, dar exceleaza si printr-un excelent simt al pipaitului, gratie caruia reuseste sa se hraneasca cu rime, larve, etc din pamint. Este o pasare de pasaj, care in numar redus cuibareste si in zona montana a tarii noastre. In iernile blinde gasim sitari si in Delta Dunarii si in lunca acesteia. Prefera arboretele tinere.
Sitaril este o adevarata provocare pentru vinator, stirnirea si epolarea corecta a sitarilor fiind un adevarat mestesug, care cere practica si indeminare. Zborul total imprevizil al sitarului – in linii frinte, volte, picaje, etc face ca vinatoarea de sitari sa devina o adevarata pasiune pentru multi vinatori – cunoscuti sub numele de „sitarari”
Perioada de vinatoare este de la 01.09 – 30.04 . Se vineaza cu arme lise cu alica marunta de 2-2,5 mm. Se vineaza la pinda, la goana sau la picior cu ciinele de vinatoare..Trofeul il constituie „penita pictorului” si pamatuful (pensulita) din jurul tartitei

 

Gasca

Gasca de vara (Anser anser L.) – este cea mai mare dintre gistele intilnite la noi in tara (3-4 kg). Culoarea generala este bruna-cenusie, iar penele de contur sunt tivite cu alb. Ciocul si pleoapele sunt de culoare roza-portocalie, cu unghia ciocului alba, iar picioarele sunt roz-rosiatic.
Intre masculi si femele nu sunt deosebiri evidente. Are auzul si vazul extraordinare, fiind in general extrem de prudenta. Sunetele scoase sunt similare cu cele ale gistelor domestice. Este oaspete de vara, dar si pasare de pasaj, care soseste in Romania incepind cu februarie si pleaca in noiembrie. In timpul pasajului zboara in forma de „V” neregulat. O mare parte din gistele mari cuibaresc in Delta Dunarii, dar si alte citeva locuri cu stuf din sudul tarii.
Prefera baltile intinse si linistite cu stuf si papura, unde gasesc atit conditii de hrana cit si de cuibarit. In general maninca vegetale, de aceea carnea de gisca nu miroase a peste (ca la rata). Pasajul din cimp la balta si invers se petrece de doua ori pe zi, dimineta devreme si la inserat. Cirdurile sunt conduse de un giscan batrin, care la cel mai mic semn de pericol va alerta intregul stol. Pe tot timpul hranirii, stolul va fi pazit de cercetasi, care semnalizeaza orice pericol.Din aceste motive vinatoarea la gisca, este de regula foarte palpitanta, camuflajul fiind cheia succesului.
Perioada de vinatoare este cuprinsa intre 15.08 – 28.02 si se foloseste de regula arma lisa cu alica de 4,5 – 5, 0 mm dar si carabina cu glont de calibru mic. Pinda pe traseele de pasaj, atrape, chematorile si camuflajul perfect constituie metoda cea mai buna de vinatoare.

Potarniche

Potarnichea (Perdix perdix L.) – este o specie autohtona, foarte valoroasa, frecventa in zonele de cimpie si de deal. Are talie mica (400 grame) si nuanta generala cenusie. Capul, gusa si partial coada sunt roscate, iar aripile striate cu dungi galbene iar in jurul ochilor, cafenii, prezinta un cerc ingust rosu. Dimorfismul sexual este slab accentuat.
Glasul cunoscut din perioada imperecherii, este emis de cocosi si atunci cind conduc cirdul in zbor sau cind vor sa-l adune. Vazul si auzul sunt la fel de dezvoltat ca la fazan. Urma este asemenatoare cu a fazanului, dar mai mica. Prefera regiunile de cimpie si de coline, cu tufisuri, cringurile de padure, etc. Este o pasare sedentara care nu se deplaseaza la mai mult de 1-2 km fata de locul de bastina. Hrana este compusa din seminte, fructe, cereale, insecte, etc. Dusmanii naturali sunt cvasitotalitatea rapitoarelor cu par si pene, precum si cainii si pisicile hoinare. Poate suferi grele pierderi iarna pe zapada, in terenuri fara adapost, atunci cind devin foarte vizibile pentru dusmani, atit din aer cit si de sol.
Perioada de vinatoare este cuprinsa intre 15.10 – 31.12 . Se vineaza cu arma lisa si alice de 2,5 mm. Metodele de vinatoare admise de lege sunt la picior (la sarite) cu sau fara caine pontator, si la goana. Nu se admite vinatoarea la pinda
De remarcat ca parintii imita convingator pasarile ranite, in caz de pericol, pentru oua si pui, atragind astfel atentia asupra lor si dusmanii departe de ceea ce protejeaza.]

 

 

Prepelita

Prepelita (Coturnix coturnix L.) – este cunoscuta in Romania si sub denumirea depitpalac prepelita este o pasare migratoare, oaspete de vara, care soseste in aprilie si pleaca in decembrie. Talie este mica cca 150 grame, iar culoarea generala este brun-cenusie, brazdata cu dungi longitudinale si transversale galbene. Dimorfism sexual slab accentuat. Prezenta prepelitei in teren se determina mai ales dupa cintat. Aude si vede bine. Prefera sa fuga pe picioare cind este speriata decit sa zboare. Habitatul ei sunt cimpiile plane, in terenuri agricole cultivate cu griu, mei, trifoi, lucerna, floarea soarelui, etc.Este intilnita frecvent si in zonele de coline si de deal, mai ales in finetele umede.
Vinatoarea cea mai spectaculoasa este cea la picior cu caine pontator. Vinatoarea la prepelite este un bun exercitiu, atit pentru vinator cit si pentru cainele sau, deoarece prepelita zboara tirzu si destul de rectiliniu, nesolicitind indeminarea vinatorului decit foarte rar. Printre vinatori chiar se considera „un afront” ratarea unei prepelite stirnite.
Perioada de vinatoare este cuprinsa intre 15.08 – 15.11 . Se impusca cu arma cu teava lisa – cu munitie de calibru maxim 2,5. Fiind un vinat dobindit relativ facil, trebuie avut grija ca numarul pieselor vinate la o partida sa ramina in cadrul unor cifre normale, fara a se inregistra excese.

 

 

 

 

Cioara

Cioara griva (Corvus corone L.) – are capul, gusa, remigele aripilor si retricele cozii de culoare neagra mata, restul corpului fiind cenusiu. Cioara griva este de dimensiuni putin mai redusa fata de cioara cenusie, are remigele secundare de un luciu metalic, iar vesta cenusie este mai deschisa la culoare.
Cioara de semanatura are penajul complet negru, cu reflexe violacee metalice. Ambele specii sunt sedentare in Romania si se gasesc pe areale intinse – mai ales in zonele de cimpie si lunca a Dunarii, precum si in Delta Dunarii.
Ciorile se hranesc cu ouale si puii pasarilor mici, cu seminte, fructe, cereale, etc. Prin atacul lor asupra puilor si oualelor de pasari, si chiar asupra vatuilor de iepuri, sunt deosebit de daunatoare pentru efectivele de vinat. Consuma si cadavre dar si larve, insecte, soareci, etc.
Pe terenurile agricole unde ciorile de semanatura se aseaza in stoluri, nu ramine nimic necercetat, iar cuiburile de fazan, potarniche, prepelita si chiar de iepure nu au nici o sansa. Prin pagubele care le produc sunt deosebit de daunatoare fondului cinegetic .
Se vineaza tot timpul anului, cu arme lise si cu alica de 2,5 – 3,0 mm. Nu exista nici un fel de restrictii privind metodele de vinatoare. Cea mai eficienta metoda, dar nu si cea mai agreeata de vinatori, este combaterea ciorilor in colonii, inainte de scoaterea puilor sau inainte ca acestia sa fi parasit colonia. Alta metoda eficienta de a se realiza apropierea de ciori, este impuscarea a 2-3 exemplare si lasarea acestora pe cimp la veder. Din spirit de intrajutorare (specific speciei) restul ciorilor vor incepe sa dea roata locului in care zac tovarasele lor, ciriind puternic.

 

 

Gugustiuc

Gugustiucul (Streptopelia decaocto F.) – este o specie alohtona, devenita sedentara in Romania, asemanatoare ca aspect cu turturica, dar de dimensiuni putin mai mari decit aceasta. Se deosebeste de turturica prin culoarea generala cafeniu-cenusie, prin semiluna localizata pe ceafa si prin coada mai lunga, negriciaosa la baza si cu mai putin alb la virful cozii.
Gugustiucul cuibareste si se odihneste preponderent in localitati, de aceea se poate vina numai in sezonul agricol, la recoltare, cind bogatia hranei scoate gugustiucul din localitati, intr-un soi de pasaj diurn catre cimp.
Este o specie interesanta pentru vinatoare, dar cu zbor mai lent decit turturica, favorabil exersarii tirului la inceput de sezon. Se vineaza in perioada 01 august – 31 martie cu arma lisa si alice de max 2-2,5 mm. Metoda cea mai avantajoasa este pinda la locurile de pasaj dinspre localitati spre cimp.

 

 

Pisica salbatica

Pisica salbatica (Felis silvestris L.) – este foarte asemanatoare cu pisica de casa, diferenta data fiind de aspectul acesteia tarcat si de dimensiunile generale ale corpului mai mari. Pisica salbatica poate atinge greutatea de 7-10 kg, are parul mai lung, forma cozii este cilindrica si groasa pina la virf, terminata cu 4-8 inele colorate in blana si in plus alt semn clar distinctiv sunt petele negre de pe coatele picioarelor. Dimorfismul sexual nu este evident.
Pisica salbatica traieste 12-15 ani, virsta stabilindu-se dupa tocirea dentitiei. Miauna asemenea pisicii domestice, mai ales in perioada de imperechere cind indivizii de sexe diferite se cheama. Cind este atacata se stringe ghem, miriie amenintator si pufaie („scuipa”). Vazul si auzul sunt excelente, mirosul mai putin. Urmele lasate seamana putin cu cele ale risului, dar sunt mai mici. Forma pernitelor imprimate este eliptica fara urme de gheare.
Prefera padurile intinse si linistite dar si maracinisurile si stufarisurile din cimpul agricol sau de linga ape. Ziua se retrage de regula in vizuina, dar si in scorburile incapatoare din arbori. Este atasata de locul de tari dar face si deplasari lungi in cautarea hranei. Nu consuma cadavre ci doar carne proaspata de la animalele vinate. Se hraneste cu pui de cervide si mistreti, iepuri, bizami, sobololani si alte mamifere mai mici si pasari.Prin modul de hranire poate produce pagube, atit in efectivele de fazan si iepure, cit si in gospodariile taranesti limitrofe.
Fiind pe cale de disparitie in Europa, dar bine reprezentata in Romania, se vineaza in conditiile stabilite de MAAP . Perioada de vinatoare este, de obicei, 15 septembrie – 31 martie. Se vineaza cu arma lisa si cu alice de 3-4 mm.
Trofee conventionale sunt blanurile si craniile.

Ras

Risul (Lynx Lynx L.) – este un carnivor de talie mijlocie, cel mai mare felid din Europa atingind greutati intre 15 – 30 kg (dar sau capturat exemplare si de peste 50 kg).
Culoarea generala este roscata, prezentind pe spate si pe flancuri pete caracteristice mai inchise, pina la negru. Dimorfism sexual neaccentuat.Cind este atacat sau speriat risul miriie si pufaie ca si pisica. In perioada imperecherii tipetele risului seamana cu „concertul” pisicilor domestice. Prefera padurile intinse de la altitudini mari, dar coboara si in zonele de deal mai inalte. Nu consuma cadavre ci numai carne proaspata. Ataca victimele din spate sarind asupra lor din locuri inalte. Ranile produse de ghearele de ris nu au egal si nu pot fi confundate cu nimic. Urmele risului seamana cu cele ale pisicii, dar sunt mult mai mari. Risii mai lasa o urma distincta si anume excrementele pe care le depune pe cioturi, pe arborii taiati, etc marcind in acest fel teritoriu.
Vinatoarea se face pe baza de autorizatie individuala, fie cu arma cu glont de calibru mic, pina in 6,5 mm, fie cu arma lisa cu munitie de pina la 5 mm. Nu exista metoda de vinat care sa ofere certitudinea unor rezultate.